Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

Regina Elisabeta a II-a înmormântată luni, 19 septembrie

Regina Elisabeta a II-a a murit joi, 8 septembrie. Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei este transportat, în ceea ce Palatul Buckingham numește „ultima călătorie” prin țară a Reginei. Londra va deveni în zilele următoare cea mai aglomerată capitală europeană. Sicriul reginei Elisabeta a II-a urmează să fie expus pe un catafalc de onoare pentru ca toți cei care au îndrăgit-o să îi aducă un ultim omagiu.

În Marea Britanie este doliu național, care se va încheia atunci când vor fi organizate funeralii de stat pentru Regina Elisabeta a II-a. Acestea vor avea loc luni, 19 septembrie.

Regina Elisabeta a II-a intră în istorie nu numai ca monarhul britanic cu cea mai lungă domnie, dar și ca deschizătoarea unei întregi noi epoci de profunde schimbări pentru Marea Britanie, o veritabilă nouă eră elizabetană.

Sicriul Reginei a fost realizat cu aproape 30 de ani în urmă și a fost conceput ca „pereche” pentru cel în care a fost înmormântat Prințul Filip, Duce de Edinburgh, care a murit pe data de 9 aprilie 2021. Conform tradiției, pe sicriul Reginei Elisabeta vor fi așezate anumite obiecte care simbolizează cele șapte decenii ale sale pe tronul Marii Britanii. Primul obiect așezat peste drapelul regal este coroana, care simbolizează începutul domniei sale ca Regină a Regatului Unit. Bijuteria a fost folosită de Regină la ceremonia sa de încoronare și are 2.868 de diamante, 269 de perle, 17 safire, 11 smaralde și patru rubine. Prețul coroanei a fost evaluat la 4,5 milioane de dolari. Alături de coroană va fi și sceptrul regal care a însoțit-o pe Regină la momentul încoronării. Pe acest sceptru este montat al doilea cel mai mare diamant din lume.

Articole similare

Back to top button