Recomandări DSVSA legate de consumul cărnii de porc
Cum sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi și în mod tradiţional, consumul unor alimente creşte considerabil, D.S.V.S.A. Gorj a întocmit un plan de măsuri specifice în scopul prevenirii toxiinfecţiilor alimentare și a oricăror alte probleme de siguranță alimentară. Planul prevede verificarea condiţiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de porc şi alte produse alimentare cu consum crescut.
D.S.V.S.A. Gorj a demarat şi continuă să întreprindă acţiuni specifice, printre care: instruirea personalului care efectuează examenul trichineloscopic al cărnii de porc și asigurarea permanenței la sediul D.S.V.S.A. Gorj și C.S.V.S.A.O. din județ, zilnic, inclusiv sâmbătǎ și duminicǎ, pentru efectuarea examenelor trichineloscopice la porcii sacrificați ȋn gospodărie și confirmarea cazurilor pozitive la Laboratorul Sanitar-Veterinar Gorj.
De asemenea, informează consumatorii cu privire la: efectuarea examenului trichineloscopic al cărnii de la porcii sacrificaţi în gospodărie; cumpărarea cărnii şi preparatelor din carne de porc numai din unităţi autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor și prezentarea riscului major de îmbolnăvire la care se expun cei care cumpără şi consumă carne de porc de origine necunoscută, nesupusă examenului trichineloscopic.
În prezent, inspectorii D.S.V.S.A. Gorj, împreună cu reprezentanți ai I.P.J. Gorj, I.J.J. Gorj și I.S.U. Gorj efectuează controale în traficul rutier, pentru prevenirea și descurajarea transportului și comerțului și ilicit de porci vii, carne și preparate din carne de porc pentru consum propriu, provenite din gospodăriile aflate în zonele cu restricții.
În acest sens, vor fi verificate mijloacele de transport, inclusiv autoturismele proprietate personală, privind respectarea măsurilor sanitare-veterinare, conform legislaţiei în vigoare.
Numărul de telefon al „Call Center” ului A.N.S.V.S.A. este 0900.826.787 și poate fi apelat gratuit de către cetățeni, din orice rețea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranței alimentelor.