Reacția lui Romanescu cu privire la sondarea pentru demiterea sa din funcție

“Sunteți de acord cu referendumul privind încetarea mandatului lui Marcel Romanescu din funcția de primar al Târgu Jiului?”. Aceasta este întrebarea pe care Grupul Civic Gorj o înaintează cetățenilor pe o rețea de socializare.
Consultantul fondurilor europene și unul din membrii activi ai grupului, Marinela Strâmbulescu, susține că această idee de a organiza un referendum pentru demiterea lui Romanescu din funcția de primar a apărut în momentul în care au fost declanșate proteste pe tema poluării produse de groapa de gunoi a orașului Târgu-Jiu.
Edilul municipiului Târgu-Jiu susține faptul că în urma fiecărei reacții a sa cu privire la activitatea unor funcționari din cadrul primăriei sau din cadrul autorităților aflate în subordinea consiliului local apar, la rândul lor, astfel de reacții. Romanescu s-a pronunțat deja și își păstrează în continuare opinia referitoare la Doru Strâmbulescu, directorul Centrului de Cercetare și Documentare “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Edilul, deși susține că nu face parte dintr-o comisie de specialitate, declară activitatea lui Strâmbulescu ca fiind una nesatisfăcătoare. De asemenea, Romanescu declară că nu este surprins de faptul că cea care a realizat aceste demersuri este Marinela Strâmbulescu, soția directorului Centrului de Cercetare și Documentare.