Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

Râs eliberat în mediul natural la Runcu

Ieri seară, pe Valea Bâlții din Runcu, a avut loc reintroducerea în habitatul natural a unui exemplar de râs (lynx) capturat în luna iulie în curtea unui localnic. Operațiunea a fost realizată de o comisie formată din jandarmi montani, reprezentanți ai Ocolului Silvic Runcu, Primăriei Runcu, Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate Gorj, precum și ai Fundației „Visul Luanei”.

Femela de râs a fost preluată imediat după capturare și transportată la Centrul de Salvare și Reabilitare „Visul Luanei” din București, unde a beneficiat de îngrijiri medicale. Transportul înapoi la Runcu s-a făcut cu o ambulanță veterinară, iar în prezent animalul este monitorizat prin intermediul unui dispozitiv GPS.

Intervenția a fost realizată de jandarmii montani din Runcu, alături de un polițist local și reprezentanți ai Ocolului Silvic. Râsul a fost prins cu ajutorul unei cuști speciale și predat medicilor veterinari pentru evaluare.

Autoritățile recomandă cetățenilor să nu se apropie de animale sălbatice și să anunțe imediat instituțiile competente pentru a preveni incidente și a proteja atât populația, cât și fauna.

Articole similare

Back to top button