RAR a lansat „Chatbotul RAReș”
Prieten virtual pe site-ul Registrului Auto Român! RAR lansează un asistent virtual pentru a ușura accesul oamenilor la informații tehnice, care țin de autoturismul lor sau despre alte informații din cadrul Registrului Auto Român.
RAReș este noul chatbot al Registrului Auto Român, iar acesta va facilita accesul publicului la informații tehnice, precum data de expirare a inspecției tehnice periodice a autovehiculului, pașii de urmat în cazul pierderii cărții de identitate a vehiculului sau modalitatea de obținere a unei programări într-o reprezentanță RAR.
”De acum, mai simplu de interacționat cu noi, mai ușor de accesat informații tehnice, via Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român. Vrei să verifici rapid când expiră inspecția tehnică periodică a mașinii tale? Vrei să știi cum trebuie să procedezi dacă ai pierdut cartea de identitate a vehiculului sau cum să obții o programare într-o reprezentanță? De acum poți vorbi și cu RAReș, noul nostru coleg virtual care a fost creat pentru a răspunde întrebărilor voastre 24 de ore din 24 pe site-ul Registrului Auto Român. Chatbotul RAReș a fost proiectat să devină din ce în ce mai bun, dar și prietenos, pentru că are capacitatea de a procesa volume mari de informații și de a înțelege limbajul natural uman. Pe măsură ce va interacționa cu utilizatorii, RARes va învăța continuu din aceste schimburi de informații și va fi mai performant și mai precis în furnizarea de răspunsuri și soluții personalizate.”, a transmis departamentul de comunicare al Registrului Auto Român.
Astfel, conform sursei citate, chatbotul RAReș va deveni tot mai eficient și prietenos pe măsură ce interacționează cu utilizatorii. Accesul la informații despre serviciile și procedurile Registrului Auto Român, este astfel simplificat, chiar dacă site-ul este accesat de pe un computer sau un smartphone.