PUZ-ul pentru Calea Eroilor vine cu noi reguli
Noi reguli și restricții după intrarea operelor brâncușiene în Patrimoniul UNESCO. Autoritățile locale trebuie să aibă o atenție sporită atunci când vor întocmi Planul Urbanistic Zonal, care cuprinde Calea Eroilor și zona de protecție a operelor lui Constantin Brâncuși. Nu se pot construi clădiri înalte, iar proprietarii de locuințe nu își mai pot colora casele după bunul plac. Mai mulți arhitecți, reprezentanți ai Institutului Național al Patrimoniului și ai Ministerului Dezvoltării au venit la Târgu Jiu pentru a dicuta cu autoritățile locale despre noul PUZ al municipiului.
Întâlnirea a avut loc la Primăria Târgu Jiu. Pe lângă autoritățile locale și județene și directori de instituții, au fost prezenți în ședință și reprezentanți ai Direcției Urbanism și Construcții a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, oameni din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”București, coordonatoarea echipei de proiect, o echipǎ de specialiști din cadrul Institutului National al Patrimoniului și nu în ultimul rând secretarul general adjunct în Ministerul Dezvoltării, Victor Banța. Specialiști în domeniul urbanismului au discutat cu autoritățile locale despre realizarea noului Plan Urbanistic Zonal, care prevede noi reglementări.
Viceprimarul municipiului Târgu Jiu a declarat că șantierul Căii Eroilor a fost cel mai greu de gestionat.
Cristina Enache, șefa de proiect a echipei care lucrează la PUZ-ul de pe Calea Eroilor, a precizat că proiectarea trebuie făcută cu atenție ținând cont de mai multe aspecte.
Sunt impuse și măsuri restrictive în privința construirii imoblielor: se vor emite certificate de urbanism pe vechiul PUZ care este în vigoare numai că pot fi solicitate studii suplimentare pentru a perimite autorităților locale să aibă un control asupra clădirilor ridicate.
De realizarea Planului Urbanistic Zonal se ocupă Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, iar zona de protecție a Ansamblului Calea Eroilor se întinde pe o suprafață de peste 100 de hectare.