Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Puțini gorjeni se vaccinează fără programare

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a extins modalitatea de înscriere la vaccinare, fără programare în platforma electronică. Practic, vaccinarea este în prezent la liber, accesibilă oricui, doar pe baza buletinului prezentat la orice centru de vaccinare din țară.

Începând de sâmbătă, 8 mai, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze și au documente de identitate valabile se pot prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare.

Populația generală cu vârsta de până în 60 de ani care dorește să se vaccineze se poate prezenta la centrele de vaccinare, după ora 14.00, fără programare, în vederea administrării dozelor de vaccin.

Deși autoritățile sperau ca numărul persoanelor imunizate să crească odată cu implementarea acestor noi campanii, se pare că în realitate situația nu a fost cea așteptată.

La nivelul județului Gorj, în toate centrele, din cele o mie de doze de ser aduse pentru campania de vaccinare împotriva COVID-19, peste 400 de persoane s-au prezentat pentru a se imuniza.

Gorjenii au avut la dispoziție 15 centre de vaccinare cu 22 de fluxuri, unde s-au respectat cu strictețe toate condițiile pentru ca un număr mare de persoane să fie vaccinate, fără a mai fi nevoite să aștepte pentru programare.

Directorul DSP Gorj, susține că : „ A fost primul weekend… Sâmbătă s-au vaccinat în jur de 230 de persoane, iar ieri în jur de 200 de persoane la nivel de județ. Probabil a fost și primul weekend și este nevoie ca oamenii să se acomodeze, unii fiind plecați la țară sau chiar în concedii. Așteptăm să vedem și săptămâna aceasta ce adresabilitate va fi pentru vaccinarea fără programare. Noi aducem doze suplimentare în funcție de solicitările coordonatorilor centrelor de vaccinare, astfel că avem ser suficient.”

Direcția de Sănătate Publică publică periodic centrele unde se găsesc locuri libere pentru vaccinarea fără programare.

 

Articole similare

Back to top button