„PSD să ia măsuri!”
Probabil obișnuiți cu ani de zile de opoziție, liberalii au uitat că puterea este pe mâna lor, iar când vine vorba despre demiterea unui manager aflat în subordinea directă a ministerului, tot PSD trebuie să rezolve problema.
În conferința de presă susținută de liberalii gorjeni s-a adus în discuție situația Serviciului Județean de Ambulanță și demisia, ori demiterea managerului Mitroi. Deputatul Gheorghe Pecingină s-a rezumat doar la declarații politice, cu argumentul că se află „la o conferință de presă susținută de un partid politic”, trecând cu vederea peste faptul că reprezintă partidul aflat la Guvernare, iar tema principală a conferinței a fost exact măsurile luate de Executiv.
Mai mult, tot Partidul Social Democrat ar trebui să „ia măsuri”, cel puțin la nivel declarativ. În viziunea sa, probabil declarațiile politice ale unii partid din opoziție au mai multă putere decât decizia unui ministru.
Totuși, pentru a răspunde întrebărilor legate de Ambulanța Gorj, Pecingină a cerut și el public demisia lui Mitroi, de parcă nu ar vedea că simplele cereri nu rezolvă nimic.
Așadar, „suntem la guvernare” când e vorba de lucruri bune și decizii ce vizează întreaga populație, dar ceilalți trebuie să rezolve problemele grave ce țin de diferite domenii. Pentru actualii demnitari, totul de rezumă la declarații și jocuri politice, iar administrația – „să o facă alții”.