PSD oprește creșterea prețurilor la alimente
Creșterea prețurilor la alimente este un subiect intens dezbătut în Guvern, după ce Partidul Social Democrat a preluat conducerea. Soluția pe care au lansat-o social democrații presupune adoptarea unei OUG ce prevede limitarea adaosurilor la alimente. Senatorul PSD Cristinel Rujan susține că această măsură este aplicată și de alte țări europene și ar contribui semnificativ la protejarea intereselor cetățenilor.
“Adoptarea OUG privind limitarea adaosurilor la alimente este o măsură vitală pentru protejarea puterii de cumpărare a românilor cu venituri mici și mijlocii. În doar două săptămâni de la preluarea conducerii Guvernului, PSD oprește creșterea prețurilor la alimente, protejând astfel interesele cetățenilor. Adoptarea OUG privind limitarea adaosurilor la alimente este o măsură susținută de operatorii din piață fiind aplicată și în alte țări europene. “, a declarat Cristinel Rujan.