PSD, în campanie la Tâgu Jiu
Candidații din partea Partidului Social Democrat au fost în campanie în mai multe zone ale municipiului Târgu Jiu. Social democrații au stat de vorbă cu cetățenii, au împărțit pliante și totodată au ascultat problemele cu care se confruntă cetățenii.
Investiții consistente au fost promovate și pentru zona 11 Iunie – Garofiței – Ecaterina Teodoroiu, așa cum s-a procedat și în celelalte cartiere ale municipiului Târgu Jiu.
„Am fost bucuroși sa aflăm cât de mult este apreciată extinderea Școlii Gimnaziale „Sfântul Nicolae”, dar și modernizarea bazei materiale a școlii. A fost construită o grădiniță nouă, urmează investiții prin PNRR pentru anveloparea unor blocuri etc. Suntem, și aici, între prieteni, oameni cu care vorbim deschis și cu care avem o colaborare extraordinară.”, a transmis Adrian Dăianu, președinte al PSD Târgu Jiu.
Social democrații din Târgu Jiu vor lua la pas toate cartierele din municipiu.