Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateCulturaPoliticaSănătateSliderSocialUltima ora

Proxeneți încătușați de polițiștii gorjeni

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Gorj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au identificat doi bărbați, de 24 și 34 de ani, din Târgu Jiu, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, față de aceștia fiind dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore. Ulterior, bărbații au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj. Reamintim faptul că, la data de 26 noiembrie 2023, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au continuat cercetările într-o cauză penală ce viza săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Astfel, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu polițiști ai altor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Târgu Jiu, emise de Judecătoria Târgu Jiu, fiind descoperite și ridicate mai multe sume de bani și alte mijloace materiale de probă. Totodată, au fost depistate 4 persoane cercetate, în județele Gorj, Timiș și Arad, care au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, în vederea continuării cercetărilor, în sarcina lor reținându-se săvârșirea infracțiunii de proxenetism, în perioada februarie 2022 – noiembrie 2023. Ca urmare a probatoriului administrat, în cauză, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 45 de ani, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj. Ulterior, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a dispus măsura controlului judiciar pe cauțiune față de 3 dintre aceștia, iar față de al 4-lea, măsura controlului judiciar.

Articole similare

Back to top button