Protestul anti-sărăcie astăzi și la Târgu Jiu
Prețurile ridicate la alimente, energie și gaze naturale scot românii în stradă. 17 octombrie este data oficială de începere a marșului anti-sărăcie. În întreaga țară oamenii au ieșit în stradă pentru a-și striga nemulțumirile și a protesta împotriva creșterii prețurilor. Inclusiv în Piața Prefecturii din Municipiul Târgu Jiu aproximativ 200 de persoane au protestat astăzi pentru creșterea salariilor și a pensiilor și împotriva creșterii costurilor de trai. Organizatorii sunt membrii ai Confederației Naționale Sindicale „Cartel ALFA”.
Oamenii s-au săturat de promisiunile auzite în prag de campanie, s-au săturat de vorbe fără fapte. Din contră, faptele sunt exact opusul la ceea ce se promite. Creșterea acerbă a prețurilor la tot ceea ce înseamnă condiții de trai nu fac altceva decât să ne împingă la limita sărăciei.