Proteste și la Târgu Jiu
Protestele din marile orașe s-au extins și la Târgu Jiu. Sute de oameni au scandat pe străzile municipiului, protestul fiind unul dinamic. Au plecat în jurul orei 20.00 din Piața Prefecturii și au străbătut orașul la pas, trecând prin zona centrului comercial, gării și parcului Tudor Vladimirescu, iar în jurul orei 22.00 s-au reîntors în centrul orașului.
Cum orice eveniment trebuie politizat, reprezentații AUR au fost în fruntea manifestanților și au strigat celebrele lozinci precum „jos Arafat” și „jos masca”, deși unii dintre ei chiar o purtau. Însă, majoritatea celor care au protestat aseară au ignorat nu doar măsurile autorităților, ci și recomandările de bază ale medicilor, precum distanțarea sau purtarea măștii de protecție, iar rezultatul mișcării se va reflecta probabil în cifrele de peste câteva zile.
Cei mai mulți erau preocupați să transmită live evenimentele din Piața Prefecturii, iar traseul a fost greu se stabilit chiar și de către organizatori.
Forțele de ordine au vegheat la păstrarea disciplinei protestatarilor și i-au însoțit pe toată durata manifestației, dirijând și chiar redirecționând traficul pentru a nu se intersecta cu manifestanții. Liderii celor din Piața Prefecturii au contestat existența pandemiei și au invocat celebra „ocultă monidală”.
Deși s-au strâns sute de oameni care nu au respectat prevederile legale pentru combaterea infectărilor cu noul coronavirus, oamenii legii au aplicat doar câteva sancțiuni. Cu toate că zilnic sunt comunicate sute de sancțiuni pe raza județului Gorj, aseară, la Târgu Jiu au fost identificate doar 20 de persoane care au încălcat normele în vigoare, deși imaginile spun altceva. IPJ Gorj a transmis că la evenimentul de aseară a fost aplicat un număr de 20 sancțiuni contravenționale, în valoare de 8500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020. Oamenii legii spun că „în continuare vor fi desfășurate activități de identificare a persoanelor care nu au respectat normele legale, urmând a fi dispuse măsuri corespunzătoare”, asta deși o armată de polițiști și jandarmi au fost la fața locului, dar se pare că nu i-au putut identifica pe cei care au încălcat legea.
Manifestările s-au încheiat aproape de miezul nopții. Proteste se anunță și în această seară, începând cu ora 17.00.