Proteste în penitenciare
Angajații din penitenciare se pregătesc de proteste! Nemulțumiți că nu au primit măririle salariale mult așteptate, polițiștii vor ieși în stradă. La Târgu Jiu, joi va fi organizat un protest chiar în fața unității de detenție. Liderii de sindicat susțin că mitingurile vor începe cu refuzul muncii suplimentare.
Primele proteste vor debuta joi, la Penitenciarul Târgu Jiu, dar și la Botoșani. Salariații vor ieși în fața instituției cu vuvuzele și pancarte și își strigă nemulțiumirile timp de două ore. Angajații doresc plata orelor suplimentare și deblocarea angajărilor din sistem.
Liderii de sindicat atrag atenția asupra lipsei de personal din unitățile de detenție. Florin Șchiopu a declarat că sunt cadre din sistemul penitenciar care au concedii restante din 2022.
Sindicaliștii amenință inclusiv cu neasigurarea pazei deținuților în penitenciar dacă revendicările lor nu vor fi soluționate.