Promisiuni pentru reabilitarea drumului
Drumul Național ce face legătura cu municipiul Pitești pe ruta Scorța-Drăgășani a reintrat în atenția politicienilor. Cu un contract ce a fost semnat în anul 2010 și fonduri cheltuite pe studii de fezabilitate, DN 67 B a rămas la nivel de promisiune din partea mai multor administrații locale ce au condus județul.
În cadrul emisiunii ,,În Interes Public” de la Gorj TV, Președintele organizației județene a liberalilor, Dan Vîlceanu, a anunțat reînceperea lucrărilor pe Drumul Naținonal, după ce contractul inițial a fost reziliat în 2019. Liderul PNL Gorj susține că pe parcursul a 9 ani nu s-au alocat fonduri suficiente finalizării porțiunii de carosabil.
În august 2020, constructorul drumului a hotărât să conteste decizia în instanță, unde a și câștigat.
Societatea contractată ar putea începe lucările în orice moment, însă se așteaptă alocarea unor noi fonduri pentru demararea lucrărilor și finalizarea investiției. În acest moment, pe mai multe porțiuni ale drumului se circulă pe o singură bandă din cauza alunecărilor de teren.