Proiect: În cazul unui divorţ, soția își poate păstra numele din timpul căsătoriei, fără acordul soțului

În cazul unui divorţ, soţia îşi va putea păstra numele din timpul căsătoriei independent de consimţământul soţului, potrivit unui proiect de lege. Asta ar însemna mai puţine procese, mai puţine drumuri şi costuri, fără schimburi inutile de acte şi dovada gradului de rudenie cu proprii copii.
„Cu alte cuvinte, menţinerea numelui în cazul unui refuz presupune acum proces, timp şi bani. Mai mult, Codul civil prevede că soţii pot apela la procedura divorţului în faţa ofiţerului de stare civilă sau în faţa notarului doar dacă există consens cu privire la numele pe care îl vor purta după divorţ”, precizează USR într-un comunicat.
Proiectul co-iniţiat de deputaţii USR Pollyanna Hangan şi Iulian Lorincz, alături de deputatul PNL Alina Gorghiu, corectează această situaţie, eliminând poverile birocratice puse pe umerii cetăţenilor români.
„În cazul soţiilor, păstrarea numelui din timpului căsătoriei, independent de voinţa celuilalt soţ, înseamnă birocraţie în minus şi mai puţine probleme administrative. Dacă îşi vor putea păstra numele şi nu sunt obligate să revină la numele anterior căsătoriei, ele nu vor mai trebui să-şi schimbe toate documentele (carte de identitate, paşaport, permis de conducere, semnături electronice, abonamente etc.). Iar în cazul în care există copii, ele nu vor mai fi obligate să facă dovada gradului de rudenie cu aceştia, ceea ce înseamnă mai puţine complicaţii la şcoală, spital, vamă sau în alte situaţii”, menţionează USR.
În plus, dacă nu va mai fi nevoie de acordul celuilalt soţ pentru păstrarea numelui din timpul căsătoriei, va fi eliminată piedica de a divorţa la notar sau la ofiţerul stării civile, iar oamenii nu vor mai fi obligaţi să meargă în instanţă, mai arată USR.



