Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateCulturaPoliticaSănătateSliderSocialUltima ora

Program prelungit în Policlinică

Două cabinete din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu vor funcționa și după amiază, prin urmare, pacienții care nu găsesc disponibilitate de dimineață pentru consultații pot merge și după amiază. Cabinetele de Psihiatrie și Oftalmologie din Ambulatoriul Integrat sunt cele două cabinete care vor funcționa cu program prelungit.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-JIu a luat decizia revenirii la programul Ambulatoriului Integrat anterior pandemiei la două dintre cabinetele cu adresabilitate mare. Din luna aprilie, activitatea la cabinetele de Psihiatrie și Oftamologie din Ambulatoriul Integrat al unității medicale se va desfășura în intervalul orar 07:00 – 14:00 și 14:00 – 21:00.

În cursul anului trecut peste 1000 de persoane au beneficiat de consultații,  marea lor majoritate în baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie.

Prezentarea pacienților în cabintele de specialitate din Ambulatoriul Integrat se face în baza unei programări prealabile. Programările se fac și telefonic, dar și online.

 

Articole similare

Back to top button