Problema cartierului Narciselor rezolvată
Cetățenii care locuiesc în cartierul Narciselor se confruntă de o bună perioadă de timp cu problema străzilor neasfaltate. Odată cu toamna au revenit ploile și noroiul pe străzile din cartier.
Oamenii au nevoie de cizme pentru a se deplasa la cel mai apropiat magazin. Când plouă mai multe zile la rând, nici mașinile nu mai pot trece pe străzile înglodate.
Marcel Romanescu, primarul municipiului Targu Jiu, și-a respectat promisiunea făcută cetățenilor și a demarat lucrarile de modernizare a strazilor din cartierul Narciselor. Societatea Edilitara este cea care se ocupa de lucrare.
Proiectul presupune modernizarea din temelii, începând de la fundația carosabilului, așternerea de asfalt, realizarea trotuarelor și a spațiilor verzi, însă, momentan se realizează doar lucrări de pietruire pentru asigurarea unor condiții normale de circulație.
Deși proiectul este unul multi-anual care ar trebui să se finalizeze anul viitor în luna mai, edilul anunță că daca vremea va fi una favorabilă cetățenii din cartierul Narciselor s-ar putea bucura chiar de un prim strat de asflat până la sfârșitul anului curent.