Discuțiile despre comasarea alegerilor au intrat în linie dreaptă în Coaliția de guvernare. O decizie trebuie luată până cel târziu în luna martie. Cei care insistă sunt liberalii, dar social democarții sunt reticienți. Nu și la Gorj, unde majoritatea aleșilor locali văd cu ochi buni această inițiativă susținând că prin comasare se pot face economii importante la buget.
Primarul din Slivilești este de acord cu comasarea alegerilor. Sorin Bucurescu susține că pe lângă economii este un avantaj și pentru parlamentari, care le vine ca o mănușă o astfel de inițiativă.
Sorin Bucurescu susține că sunt enorme cheltuielile cu alegerile, iar comasarea lor ar reduce sustanțial costurile.
Primarul din Bumbești Pițic susține că oamenii sunt așteptați la urne de cinci ori, ceea ce este prea mult, iar comasarea alegerilor ar fi o idee bună, dacă ar fi pusă în practică.
În schimb, primarul din Turburea nu este de acord cu comasarea alegerilor din acest an, pe care o cataloghează ca fiind o ,,bulibășeală”.
2024 este considerat un an electoral, dat fiind că vor fi patru rânduri de alegeri, europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Scenariul comasării alegerilor ar economisi un miliard de lei din cele aproape 4 prevăzute pentru cele 4 rânduri de alegeri.