Prinși în flagrant cu bunuri furate
Doi tineri din Turburea și din București și-au petrecut noaptea în arest. Aceștia au fost depistați în flagrant de către polițiștii din Târgu Jiu cu bunuri furate dintr-un autovehicul lăsat neasigurat. Tinerii, în vârstă de 21, respectiv 27 de ani, au sustras mai multe scule, printre care o bormașină, o trusă de chei tubulare, un flex și un polidisc.
Din verificările efectuate de oamenii legii s-a stabilit că aceștia ar fi sustras bunurile din imediata apropiere de locul depistării, dintr-o mașină parcată strada Agriculturii.
Polițiștii l-au identificat pe proprietarul autoturismului și al bunurilor. Este vorba despre un bărbat de 41 de ani, din Târgu Jiu, care a și depus plângere penală în acest sens.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, de către polițiștii de ordine publică și predat persoanei vătămate.
Cercetările au fost continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi. Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au stabilint că aceștia sunt și bănuiți de alte furturi din autoturisme, săvârșite pe raza municipiului Târgu Jiu, în zilele de 30 iunie și 2 iulie.
Față de cei în cauză a fost luată măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.