Prins cu porcul mistreț în portbagaj
În seara de 12 aprilie 2024, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au identificat un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din Baia de Fier, care circula din direcția unui drum forestier și a staționat la intersecția cu DJ-665.
În urma controlului autoturismului, polițiștii au identificat carcasa unui animal, ale cărui membre și cap fuseseră tăiate și îndepărtate.
Conducătorul auto a precizat faptul că trupul provine de la un animal sălbatic, specia porc mistreț, care fusese împușcat într-un fond de vânătoare, de către un alt bărbat, în vârstă de 40 de ani, fiind identificat ulterior de către polițiști.
Cel din urmă a prezentat autorizația de vânătoare colectivă, care era valabilă și arma de vânătoare, deținută și transportată în condiții legale.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la specia animalului sălbatic a cărui carcasă a fost identificată în autoturism, întreaga cantitate de carne a fost indisponibilizată de polițiști până la stabilirea cu exactitate a provenienței acesteia.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj.”, a transmis IPJ Gorj.