Primul Târg de Adopții din Târgu-Jiu – un real succes
Primul Târg de Adopții s-a încheiat, iar ceea ce organizatorii și-au propus prin acest eveniment au reușit să realizeze. 9 căței din cei 12 prezentați și-au găsit prieteni pe viață.
În același timp, în cadrul acestui Târg de Adopții elevii liceelor, coordonați de profesorul Gabriela Burtea-Protesoiu, au expus articolele hand-made confecționate de ei iar profesorul din învățământul primar, Luminița Oproiu, a reușit să vândă toate picturile expuse, realizate live de copii, urmând ca banii să fie folosiți pentru cumpărarea hranei necesare pentru câinii din adăposturi. Totodată, mai mulți târgujieni, cel mai mic având 7 ani, au venit și au donat mâncare, fiind impresionați de poveștile acestor cățeluși prezentați în cadrul acestui târg.
Pe această cale, Asociația „Pro Animals” și Direcția Județeană de Management Integrat a Deșeurilor și Protecția Animalelor Gorj le mulțumește voluntarilor asociației Multilingua, elevi ai Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” și Colegiului Național „Spiru Haret”, precum și elevilor de la Școala Generală „Constantin Săvoiu” pentru modul în care s-au implicat în această acțiune.
Nu în ultimul rând vrem să vă mulțumim și dumneavoastră pentru că ați mediatizat acest Târg de Adopții, dar și Inspectoratului Județean de Poliție, Biroul Protecția Animalelor, Inspectoratului Județean Școlar, Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului”, Muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu”, Primăriei Municipiului Târgu Jiu, Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Jiu, precum și lui Marian Stănoiu pentru că au susținut această acțiune.
De asemenea, polițiștii gorjeni au susținut inițiativa Asociației PRO Animals și Consiliului Județean Gorj, aceea de a organiza un târg de adopție, care a avut ca scop găsirea unor familii responsabile pentru patrupezii din adăposturile publice.
Pe lângă discuțiile despre adopția responsabilă, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat și o campanie de informare, cu privire la sterilizarea animalelor de rasă comună, un element esențial în ruperea lanțului de înmulțire necontrolată care, de cele mai multe ori, are un final nefericit: abandonul.
Copiii prezenți la activitate s-au bucurat atât de prezența cățelușilor, cât și de faptul că părinții le-au permis sa aibă un nou prieten de nădejde, un patruped care, în același timp, să le fie alături și să îi responsabilizeze pe micuți.
Au fost realizate tombole caritabile, ateliere de pictură și expoziții cu obiecte hand-made, din vânzarea cărora se vor strânge fonduri, necesare îngrijirii animalelor.