Primul pacient Covid, din nou infectat
Pe 27 februarie s-a dat alarma la Gorj și în toată țara. După ce un cetățean Italian care a vizitat România a fost depistat pozitiv la infecția cu noul coronavirus, toți contacții acestuia au fost testați. Dintre ei, o singura persoană a fost confirmată Covid-19. Sergiu, în vârstă de 25 de ani, se afla acasă, în satul Dobrana din comuna Prigoria când a fost sunat și a primit vestea că este primul pacient Covid din România.
A fost atunci transportat la Spitalul Matei Balș din București, iar toată familia sa a stat în izolare. Nu manifesta niciun simptom, iar după câteva zile s-a și vindecat. Sergiu a dat startul epidemiei în România.
Acum, după mai bine de 10 luni, tânărul a fost din nou infectat cu virusul Sars-Cov-2. Acesta se află în Germania și va petrece sărbătorile în izolare. Tot el a dat vestea pe Facebook, precizând și că, la fel ca și prima dată, este asimptomatic.
Carantină partea 2! Am reușit performanța să fiu infectat și a doua oară cu Covid-19. Și acum e la fel ca prima data. Eu și virusul începem să ne împrietenim.
De la prima infectare cu noul coronavirus și până în prezent, România a înregistrat peste 630 000 de cazuri. Dintre aceștia, aproape 560 000 s-au vindecat și din păcate, aproape 16 000 au decedat.