Primarul cere demisia directorului care a introdus declaraţia pe proprie răspundere în şcoală
În urma evenimentului petrecut la o grădiniță din Târgu Jiu, când directorul acestei unități a introdus o declarație pe proprie răspundere prin care părinții își dădeau acordul scris de a-și duce copiii la școală, având în vedere și această perioadă tulbure în care ne aflăm, primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a solicitat demisia directorului acestei unități școlare – Camelia Bălănescu, directorul Grădiniței cu Program Prelungit “Constantin Brâncuși”. Edilul susține că este de neacceptat ca un părinte să semneze o declarație prin care își lasă copilul la școală în caz de cutremur.
Romanescu declară că 3 dintre clădirile în care funcționează creșa și grădinițele administrate de directorul Camelia Bălănescu sunt noi, aici primăria investind sume considerabile. Este vorba despre cea mai modernă creșă din zona Olteniei (zona Debarcader), grădinița cu program normal din zona Lotrului și grădinița din zona Brândușei, iar clădirea din strada 11 Iunie a beneficiat, de asemenea, de investiții importante. De aceea, primarul consideră acțiunea femeii bizară și nejustificată, întrucât nu a semnalat vreo problemă în acest sens.
Mai mult decât atât, edilul nu înțelege de ce directorul nu a ales ca în această săptămână să deruleze activități din cadrul programului “Școala Altfel”, cu toate că avea această posibilitate.