Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

Primăriile din Gorj repetente la digitalizare

Primăriile din Gorj sunt repetente la capitolul digitalizare. În foarte puține primării din județ este implementată platforma online pentru plata taxelor și impozitelor. Cetățenii sunt reticenți în ceea ce privește plățile online și nu o consideră o modalitate sigură, tocmai de aceea primarii nu s-au grăbit să aplice digitalizarea, asta deși lege o impune.

Digitalizarea la sate este greu de implementat. Doar 19 primării din cele 70 de UAT-uri din județul Gorj  au implementat această platformă online prin care cetățenii își pot achita online dările.

Prefectul de Gorj, Virgil Drăgușin consideră că aceste cifre sunt îngrijorătoare și foarte puține primării au făcut pasul spre digitalizare. Situația stă rău și în ceea ce privește restul platformelor la care primăriile din județ ar fi trebuit să fie conectate. Spre exemplu la sistemul în care ar trebui să fie verificate veniturile cetățenilor nu există nicio primărie conectată.

Deși procesul de digitalizare se apropie de final, primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman este de părere că mentalitatea oamenilor este greu de schimbat, iar dările vor fi achitate tot la ghișeu.

Sunt și primari care s-au înscris pe platforma Ghișeul.ro, însă fără success pentru că niciun cetățean nu și-a achitat taxele online.

Există și primari care sunt ocupați cu campania electorală și au ignorat acest aspect.

La platforma online pentru plata taxelor şi impozitelor, Ghişeul.ro, sunt conectate doar căteva primării din totalul de 70 din județul Gorj. Spre exemplu platforma este implementată în Municipiul Târgu Jiu, Motru, Bumbești-Jiu, Rovinari, Turceni, Tismana, Ticleni, Baia de Fier, Bălănești, Bălești, Căpreni, Crușet, Drăguțești, Dănești, Peștișani, Polovragi, Prigoria, Runcu, Licurici și Scoarța.

Articole similare

Back to top button