Primarii, speriați de facturile la utilități
Primarii se gândesc cu groază la iarna care vine. Aceștia se plâng că vor epuiza rapid suma bugetată pe încălzire și iluminat, iar mai apoi vor rămâne fără bani. Deja facturile au venit mărite, iar aleșii locali se gândesc la măsuri pentru a reduce costurile cu utilitățile. În mediul rural, acolo unde încălzirea este făcută cu lemne, primarii sunt mai optimiști și spun că s-au gospodărit din timp pentru a face față sezonului rece.
Facturile tot mai mari la gaz și electricitate îngenunchează chiar și administrațiile locale. Primarii spun că le este teamă că nu vor face față chetuielilor cu plata utilităților. Este și cazul primarului din Turburea, care spune că deși facturile au fost subvenționate, tot a avut probleme. Așa că iarna asta va face economie acolo unde va putea.
Primarul localității Turburea afirmă că în anii trecuți a luat decizia de a opri iluminatul public pe timpul nopții, însă a constatat că este necesar un angajat pentru a stinge și a aprinde luminile în comună, angajat care trebuie plătit. Prin urmare, susține primarul, economia obținută nu este semnificativă.
Alții spun că s-au gospodărit cum au putut, iar căldura nu este risipită. Primarul din Bumbești Pițic a precizat că geamurile stau închise iarna, iar angajații instituției s-au ocupat de aprovizionarea cu lemne.
De teama facturilor mari, tot mai mulți primari din județ au investit în lămpi economice, iar în acest fel costurile au fost reduse la jumătate.