Primăria Târgu-Jiu se împarte
Primăria Municiupiului Târgu-Jiu face schimbări privind departamentul de finanțare prin Fondurile Europene.
Echipa care se ocupă cu finanțarea Fondurilor Europene, coordonată de Corina Șuță are în prezent două spații micuțe pentru desfășurarea activității. Așadar din data de 04 mai 2021 se va muta în fostul sediu pentru Direcția de Evenimente de pe strada Crișan.
Primarul Marcel Romanescu a declarat că funcția de șef-serviciu o va avea Corina Șuță și susține că își dorește să dezvolte echipa actuală, respectiv să îi aloce mai multe birouri pe parcurs.
Ba mai mult, ca plan de viitor așteptările primarului sunt de a ajunge la un nivel de Direcție pentru accesarea Fondurilor Europene. Mai exact dezvoltarea unui „segment” pentru populație, care să vizeze consultanța cetățenilor aflați în primii pași de antreprenoriat.
Consultanța va consta în oferirea informațiilor dorite oamenilor de afaceri, evaluarea eligibilității, stabilirea dimensiunii anvergurii, complexitatea proceduriilor proiectului și alte posibilități sau idei de proiecte finanțate de Fondurile Europene.
În ultima perioada majoritatea afacerilor din Municipiul Târgu-Jiu au pornit cu ajutorul Fondurilor Europene, iar târgujienii care aplică la accesarea fondurilor se înmulțesc pe zi ce trece.