Primăria nu poate rezolva problema gunoiului
Printr-o hotărâre a Consiliului Local, a fost aprobată majorarea tarifului pentru colectarea deșeurilor la Târgu Jiu. Factura ar urma să crească cu 15%, deși operatorul ar fi solicitat 30%. Mai mulți oameni au fost revoltați de hotărâre, cu atât mai mult cu cât cetățenii din cartierele Slobozia și Bârsești sunt nevoiți să suporte un miros greu în fiecare seară.
Prezent în emisiunea „În interes Public ”de la Gorj Tv, primarul municipiului Târgu Jiu, a spus că există două contracte cu societatea Polaris. Unul în care este prevăzută colectarea deșeurilor de pe raza municipiului, iar celalalt privitor la Groapa de Gunoi.
În ceea ce privește societatea de colectare a deșeurilor, Romanescu spune că poate lua măsuri în cazul în care nu se respectă condițiile contractuale. Însă Primăria nu poate rezolva problema olfactivă de la depozit, întrucât autoritatea locală doar a pus la dispoziție terenul pe care acum se află groapa de gunoi.
Instituțiile abilitate au impus societății o serie de măsuri pe care trebuie să le adopte în cel mai scurt timp. Romanescu spune că speră ca administratorul să le pună în aplicare în următoarele luni, însă primăria Târgu Jiu „are mâinile legate”. Mai mult, mărirea tarifelor pentru colectarea deșeurilor s-a făcut în condițiile în care, de când funcționează societatea pe raza municipiului, nu a fost făcută nicio altă majorare. În tot acest timp, salariile sau valoarea carburantului au crescut, iar societatea trebuie să acopere aceste cheltuieli.