Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Primar PSD, discuții cu liderii PNL

Discuțiile legate de Uzina Mecanică Sadu s-au mutat și la nivel politic. De ceva timp se vorbește despre retehnologicarea companiei, însă se pare că procesul bate pasul pe loc. În acest context, edilul orașului Bumbești Jiu a mers la discuții cu partidul aflat la guvernare, deși Constantin Bobaru a candidat din partea PSD.

Așadar, primarul a lăsat de o parte culoarea politică și a trecut la acțiuni. După cum declară chiar el, a discutat deja cu deputatul Dan Vîlceanu și cu Iulian Popescu și „a găsit înțelegere” pentru a pune la dispoziție banii necesari retehnologizării totale a Uzinei Mecanice Sadu.

Bobaru vrea ca prin aceste fonduri să fie sporită și siguranța angajaților, dar să și crească salariile. Edilul spune că factorii de decizie de la nivel înalt și-au dat interesul în acest sens.

Mai mult, Bobaru a purtat discuții inclusiv cu Virgil Popescu, actualul  ministru al energiei pentru transferarea administrării către Primăria Bumbești Jiu a unui teren aflat în partimoniul Hidroelectrica. Demersul vine în urma unor solicitări înaintate de oamenii de afaceri în vederea dezvoltării unor activități economice în zonă. Tot cu Virgil Popescu a discutat și despre reluarea lucrărilor de amenajare hidroenergetică pe râul Jiu.

Interviul integral cu edilul Orașului Bumbești Jiu va fi difuzat la Gorj Tv marți de la ora 17:30 în emisiunea Glasul Gorjului.

Articole similare

Back to top button