Primar gorjean condamnat la închisoare
Primarul comunei Dănești, din județul Gorj, a fost condamnat la o pedeapsă de șapte luni de închisoare cu suspendare.
În luna mai a anului trecut, Mădălin Paliță a mers în Primăria Târgu Jiu și a făcut scandal în biroul unei angajate, care este din localiatatea Dănești. Pe fondul unor conflicte mai vechi, Paliță a mers la locul de muncă al femeii pentru a-i cere socoteală în privința unor postări făcute de aceasta pe rețelele de socializare. Cearta a degenerat și femeia a acuzat că a fost inclusiv lovită. Scandalul s-a tranșat în instanță. Ambii au depus plângeri unul împotriva celuilalt, însă s-au trezit inculpați. Acum, a venit și o condamnare în primă instanță. Primarul Mădălin Paliță a primit o condamnare de șase luni pentru lovire și alte violențe și alte trei luni pentru amenințare. Pedepsele au fost contopite, iar Mădălin Paliță s-a ales cu o condamnare finală de șapte luni de închisoare cu un termen de supraveghere de 2 ani. Chiar și victima acestuia, Elena Giuverdea, funcționar public la Primăria Târgu Jiu, a fost condamnată de instanța de judecată. Femeia care a susținut că a fost lovită de Paliță a primit o pedeapsă de opt luni de închisoare pentru purtare abuzivă, cu un termen de supraveghere de 2 ani. Magistrații au mai decis ca ambii să plătească daune morale. Sentința celor doi nu este definitivă și poate fi contestată. Scandalul dintre cei doi s-a petrecut chiar în biroul Elenei Giuverea din primăria Târgu Jiu.