Primar din Gorj, fără concediu de 15 ani. ,,Bine că am făcut copiii când nu am fost primar”
Un primar din Gorj se plânge că nu a mai avut concediu de odihnă de peste un deceniu. Este vorba despre alesul local din Scoarța, care spune că deficitul de personal îl ține legat de birou și în 15 ani nu și-a luat o zi liberă. Ion Stamatoiu se bucură însă de susținerea familiei, care îl ajută cu treburile gospodărești cât stă el în primărie.
Ion Stamatoiu spune că în Primăria Scoarța sunt foarte puțini salariați, iar anul trecut a fost nevoit să reducă încă trei posturi la solicitarea Guvernului. Acum, nu are jurist, iar activitatea este îngreunată.
Primarul comunei Scoarța susține că abia reușește să împartă sarciniile salariaților, iar plecarea lui in concediu ar bloca acivitatea instituției.
Un alt primar din Gorj care a declarat că nu și-a luat concediu de ani buni este cel din Turburea.