Premiul I pentru ”Faleza Jiu”
Viziunea arhitectului Sabin Cornoiu despre râul Jiu a fost premiată. Proiectul ”Faleza Jiu” este unul dintre primele trei proiecte finaliste dintre cele depuse pentru analiză și prezentare în cadrul celei de-a 12-a ediții a Conferinței anuale dedicate dezvoltării durabile a orașelor și regiunilor din România. Acest proiect a primit ieri premiul I.
Arhitectul Sabin Cornoiu a declarat că totul a început în urmă cu doi ani când s-a întors în țară și a observat că orașul Târgu Jiu este împânzit de mașini. Tânărul s-a gândit să facă schițe cu piste de biciclete în Municipiul Târgu Jiu și să le posteze pe rețelele de socializare. Postarea a luat amploare și datorită oamenilor care au început să dezvolte mai mult această idee, Sabin s-a gândit să inițieze acest proiect de voluntariat ”Faleza Jiu”.
Acest proiect a fost prezentat, în seara de 24 octombrie la CITIES OF TOMORROW. În cadrul acestui eveniment de top pentru mediul de afaceri, dezvoltare urbană, arhitectură și administrația publică, care a avut loc la Oradea, proiectul ”Faleza Jiu” a obținut premiul I, astfel fiind recunoscut la nivel național.
Dezvoltarea acestei idei și implementarea ei de către autorități ar putea duce la cel mai mare proiect de regenerare urbană.
Proiectul ”Faleza Jiu” pune accent pe dezvoltarea infrastructurii urbane, incluzând alei pietonale, piste pentru biciclete, spații verzi, zone de odihnă și o parcare specială pentru turiști. Toate acestea vor avea un impact substanțial asupra regiunii, îmbunătățind calitatea vieții urbane, atrăgând mai mulți turiști, stimulând economia locală și creând o influență pozitivă asupra mediului prin crearea de spații verzi.
Proiectul reflectă nevoile si dorințele târgujiuenilor, oamenii au fost implicați în procesul de planificare și proiectare a spațiilor urbane.
Arhitectul Sabin Cornoiu are mai multe proiecte pentru municipiul Târgu Jiu pe care le-a facut publice pe rețelele de socializare.