Pregătiri pentru sezonul de schi la Rânca
Pregătiri la Rânca! Salvamontiștii se mobilizează pentru că în acest weekend administratorii pârtiilor ar putea să primească schiorii, însă totul depinde de evoluţia vremii la munte și cât de consistent va fi stratul de zăpadă. Totuși, salvatorii vor avea echipe de intervenție în zona montană deoarece se aşteaptă ca numărul turiştilor să crească zilele următoare.
Salvamontiștii spun că deja activitățile turistice au debutat la munte așa că se așteaptă la un aflux foarte mare de turiști în următoarea perioadă. Pentru a face față solicitărilor, Salvamont Gorj a suplimentat echipele de intervenție, iar cabinetul medical al instituției va funcționa 24 de ore din 24.
Sabin Cornoiu spune că vor interveni oriunde va fi cazul, chiar dacă turiștii nu sunt victimele unor accidente montane.
Totodată, Serviciul de Salvamont Gorj va avea și trei ambulanțe în stațiunea montană Rânca.
Salvamontiștii fac apel la administratorii de pârtii să pună elementele de protecție pe pârtie pentru a evita accidentele. Pârtiile de schi de la Rânca s-ar putea deschide în acest weekend.