Prefectura va avea secretar general
Guvernul a pregatit un proiect de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Codului Administrativ care face referire atât la statului Prefectului și Subprefectului, cât și la reînființarea funcției de secretar general al instituției. În ședința de ieri a fost aprobat proiectul, așa că ne putem aștepta ca zilele următoare să aflăm și cine va reprezenta Executivul în Gorj.
Conform proiectului, Premierul va putea numi prefecții din rândul membrilor de partid, fără ca aceștia să mai fie funcționari publici. Cei doi reprezentați ai Guvernului în tertoriu vor fi demnitari, singurul post apolitic fiind cel nou înființat.
Secretarul general al Prefecturii a existat până la sfârșitul anului 2005, când a fost transformat în subprefect. Prin acest act normatic, secretarul este apolitic, cu statut de înalt funcționar public. Așadar, acesta va trebui să aibă studii de specialitate, iar funcția nu va depinde de partidul aflat la guvernare.
Deputatul liberal, Gheorghe Pecingină este de părere că schimbarea este normală, prefecții făcând politica celor aflați la guvernare. Acesta spune că secretarul general va asigura legalitatea actelor, nemaiexistând obligativitatea ca prefecții să aibă studii juridice.
Fostul Prefect și actualul senator Cristi Rujan, spune că întotdeauna în spatele unei numiri de prefect a fost și un motiv politic, însă legea prevedea ca funcția să fie ocupată de un înalt funcționar public. Prespectiva a fost dată legal după negocierea tratatului de aderare la Uniunea Europeană când se impunea ca prefecții să fie imparțiali. În final, Rujan este de părere că prefecții pot fi membri de partid, însă legislația trebuie modificată astfel încât să se ia măsuri pentru combaterea abuzurilor.
Senatorul social democrat spune că este foarte bine că se înființează funcția de secretar general, făcând legătura între prefecții ce se vor succeda în instituție.
Conform protocolului coaliției de guvernare, posturile de prefect și subprefect se vor împărți după următorul algoritm: PNL va avea 23 de prefecţi şi 47 de subprefecţi, USR-PLUS va avea 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, iar UDMR va avea 5 prefecţi şi 10 subprefecţi.