Prefectul în vizită de lucru la primăriile din Gorj
Instituția Prefectului se ocupă cu verificarea legalității documentelor emise în urma hotărârilor consiliilor locale și hotărârilor primarilor. După cum am observat și ieri, și în cursul zilelor anterioare, prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu, a efectuat vizite de lucru conform unor planificări în multe primării ale județului Gorj, spre exemplu în localitățile Câlnic, Cătunele, Ciuperceni. Scopul acestor vizite este dorința de a îndruma și susține edilii respectivelor localități în activitatea pe care aceștia o desfășoară.
Astăzi a fost rândul primăriei municipiului Târgu-Jiu să fie supusă deplasării în teren a prefectului, astfel că Iacobescu a discutat cu edilul Marcel Romanescu.
Prefectul a declarat că cele mai multe probleme cu care se confruntă primăriile sunt legate de fondul funciar. Astfel, acesta și echipa sa au făcut o practică din a se deplasa în teritoriu, atât la solicitarea primarilor cât și în urmă audiențelor susținute. În urma discuțiilor purtate față în față, Iacobescu este de părere că soluțiile tuturor problemelor nu vor întârzia să apară.