Prefectul a transmis decizia finală
Închiderea gropii de gunoi creează mare valvă la nivelul județului Gorj, atât în rândul cetățenilor, cât și în rândul autorităților.
După ce mai mulți primari au solicitat Prefecturii Gorj să convoace comitetul pentru situații de urgență în ceea ce privește problema generată de închiderea gropii de gunoi, prefectul Corneliu Răducan-Morega a ieșit să clarifice public situația.
Morega a explicat că instituția condusă de el nu poate interveni în relațiile comerciale între două părți, dat fiind faptul că între conducerea UAT-urilor și firmele de salubrizare s-a încheiat un contract comercial. Prefectul a ținut să sublinieze și faptul că instanța va fi cea care va da verdictul final asupra măsurii impuse de Agenția pentru Protecția Mediului.
Concluzia ar fi că Prefectura Gorj nu convoacă comitetul pentru situații de urgență deoarece nu sunt întrunite condițiile necesare pentru această acțiune.
Prefectul susține că problema închiderii gropii de gunoi trebuie dezbătută doar la nivelul celor două societăți comerciale abilitate, mai exact între societate care se ocupă de colectarea deșeurilor și societatea care administrează groapa de gunoi.
Între cele două societăți comerciale există un contract de prestări de servicii, în care, în același caz ca cel menționat anterior, Prefectura Gorj nu poate interveni.
Astfel primarii trebuie să își ducă singuri lupta cu societățile colectoare de deșeuri, Prefectura considerând că problema închiderii gropii de gunoi nu reprezintă o situație de urgență.