Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

Predescu și Gârbaciu, învestiți în funcție

Schimbări la vârful Prefecturii Gorj. Șerban Predescu și Iani Gârbaciu au fost învestiți în funcțiile de prefect și, respectiv, subprefect, după ce ieri au fost emise ordinele de numire. Liberalul Virgil Drăgușin a fost înlocuit de social-democratul Șerban Predescu, care ocupa anterior funcția de subprefect. Județul Gorj a rămas cu un singur subprefect, după ce Ninel Muja a fost eliberat din funcție și înlocuit cu Iani Gârbaciu. Noii șefi ai Prefecturii Gorj au declarat că principalele lor preocupări sunt reabilitarea Palatului Administrativ și organizarea alegerilor prezidențiale în condiții de siguranță fără incidente.

Ceremonia de învestire a avut loc, astăzi, la Prefectura Gorj. Primul care a jurat, cu mâna pe Biblie că va respecta legile țării a fost Șerban Predescu, noul prefect al județului Gorj.

Iani Gârbaciu a depus și el jurământul de credință în calitate de subprefect al județului Gorj.

Șerban Predescu a precizat că a fost o zi plină de provocări și încărcată de emoție și a vorbit despre planurile sale în fruntea Prefecturii Gorj.

Noul prefect al județului Gorj a vorbit și despre reabililitarea Palatului Administrativ pe care o consideră o prioritate. Relocarea este complicată pentru că deși procedurile au fost demarate, autoritățile nu găsesc spațiile necesare mutării activității.

Iani Gârbaciu, noul subprefect al județului Gorj, a precizat că își propune să aibă o colaborare bună cu noul prefect PSD Șerban Predescu.

De la Prefectura Gorj a plecat Virgil Drăgușin, care a ocupat funcția de prefect timp de aproape un an și Ninel Muja, fostul subprefect al județului Gorj.

Articole similare

Back to top button