Polițiștii au „descins” în școli. Demonstrații spectaculoase și lecții de siguranță pentru elevii gorjeni

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au desfășurat, luni, 23 martie 2026, o serie de activități informativ-preventive în unități de învățământ din județ, în contextul celebrării Zilei Poliției Române.
Acțiunile au avut loc atât în mediul urban, cât și în cel rural, fiind implicate mai multe structuri ale IPJ Gorj, printre care Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroul Siguranța Școlară, Biroul pentru Protecția Animalelor, Serviciul Criminalistic, Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul Rutier.
Una dintre activități s-a desfășurat la Școala Gimnazială Nr. 1 „George Uscătescu” din Târgu Cărbunești, unde elevii au avut ocazia să interacționeze direct cu polițiștii. Aceștia au putut vedea îndeaproape tehnica din dotarea structurilor operative, au asistat la demonstrații cu câinii de serviciu și au primit materiale informative adaptate vârstei lor.
Activitățile au continuat la Liceul Tehnologic Roșia de Amaradia, unde polițiștii au organizat acțiuni similare, menite să crească gradul de informare și conștientizare în rândul elevilor privind respectarea legii și adoptarea unui comportament preventiv.
Reprezentanții IPJ Gorj au precizat că astfel de demersuri au ca scop consolidarea relației cu comunitatea și promovarea unui climat de siguranță în rândul tinerilor, în contextul Zilei Poliției Române.



