Politicienii au făcut baie de mulțime
Baie de mulțime la Novaci, acolo unde s-a desfășurat Festivalul Tocanului. A fost înghesuială mare în localitate, oameni din toate colțurile țării au venit pentru a se bucura de renumitul tocan de oaie, cât și de alte produse tradiționale pregătite „ca la mama acasă” de novăceni. Totodată, aceștia s-au putut bucura și de un târg al meșterilor populari. La eveniment au participat și politicienii din Gorj, fiind un prilej bun pentru a-și face campanie electorală.
La poalele munților au fost promovate în acest weekend bunele practici ale crescătorilor de animale. În centrul atenției vizitatorilor a fost pregătirea unor produse gastronomice cu specific local precum ”tocanul de oaie”.
La eveniment au participat și politicienii, care au profitat de baia de mulțime pentru a-și face campanie. Nici măcar un politician din Gorj nu a ratat ocazia de a imortaliza evenimentul pe rețelele de socializare vorbind de importanța sărbătorii. Senatorul Ion Iordache de la PNL Gorj a ținut să precizeze că a rămas impresionat de cât de determinați sunt novăcenii în a-și promova și dezvolta comunitatea.
Liderul PSD Gorj s-a pozat și el la Novaci și tot pe rețelele de socializare a specificat că acest festival este un bun prilej de întâlnire cu trecutul și cu obiceiurile specifice zonei de sub munte.
,,Localitatea Novaci a devenit, în timp, inima tradițiilor populare ale Gorjului de sub munte, datorită evenimentelor dedicate datinilor și obiceiurilor locului, organizate an de an. „Festivalul tocanului” de la Novaci a fost un nou prilej de întâlnire cu trecutul, cu obiceiurile, portul și cântecele pastorale specifice zonei.”, a transmis Mihai Weber.
Festivalul Tocanului este un eveniment de promovare cultural turistică a zonei Novaci – Rânca – Transalpina.