Poliția protestează
Sindicatele din Poliția Română și din Poliția Penitenciară, afiliate la Federația PUBLISIND au protestat azi, 31 decembrie 2020, în intervalul orar 10:00-12:00, în scopul eliminării inechitaților salariale din sistemul public, pentru aplicarea legii-cadru privind salarizarea bugetarilor, pentru un salariu minim corelat cu creșterea prețurior de consum precum și pentru condiții decente de muncă.
Protestul are loc la nivel național și constă într-o acțiune comună de pichetare a prefecturilor din întreaga țară, ca prima reacție la proiectul Ordonanței de urgență privind înghețarea drepturilor salariale și a pensiilor militare de serviciu, pentru anul 2021, precum și la creșterea cu doar 41 de lei a salariului minim net pe economie. Membrii Poliției se consideră a fi astfel victime reale ale Sistemului.
Deficitul grav de personal atât din cadrul Poliției Române, cât și din cadrul Poliției Penitenciară, este compensat prin suprasolicitarea resurselor existente, aspect care generează un volum de muncă suplimentară imposibil de gestionat în momentul de față. Aceasta fiind una dintre nemulțumirile ce au generat protestul.
Oamenii legii susțin că vor continua protestele până la rezolvarea problemelor.
Subprefectul, Virgil Drăgușin, a discutat cu reprezentanții protestatarilor, iar revendicările lor vor fi trimise la Ministerul Afacerilor Interne.
Începând cu luna ianuarie 2021, PUBLISIND va face public calendarul de acțiuni sindicale care vor include – excesul de zel în efectuarea unor misiuni sau activități, refuzul de prestare a muncii suplimentare, suspendarea sau blocarea activității în anumite domenii și organizarea de mitinguri pe o durată nedeterminată.