PNL rezervă locuri pentru personalități din afara politicii

Ion Iordache, președintele PNL Gorj, a vorbit despre modificările care urmează să fie făcute în partid. Șeful liberalilor gorjeni a precizat că în structurile de conducere ale PNL vor fi rezervate locuri pentru atragerea de personalități din afara politicii. Practic, liberalii vor deschide larg porţile pentru a primi oameni de calitate în formațiunea politică.
Deputatul Ion Iordache a precizat că statutul PNL prevede un număr de aproximativ 10% din locuri, atât în conducerea centrală, cât și în birourile județene, care sunt lăsate libere pentru atragerea unor personalități. Este o măsură bună, care demonstrează că PNL are mereu porțile deschise pentru cei care s-au remarcat în activitatea pe care au desfășurat-o, a spus Iordache.
Președintele PNL Gorj susține că nu este vorba neapărat despre oameni politici, ci despre persoane din diverse domenii de activitate.
Liderii PNL vor să se consolideze ca un partid liberal-conservator, care să susţină modernizarea în toate domeniile, dar fără pierderea tradiţiilor şi identităţii naţionale.