PNL, înapoi la vechiul statut. Decizia Tribunalului răstoarnă hotărârile Congresului

PNL va funcționa după vechiul statut, iar liderii vechi revin la conducere, au stabilit liberalii într-o ședință informală, joi seara, ca urmare a deciziei Tribunalului București de suspendare a tuturor hotărârilor luate în ultimul Congres al partidului.
Președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a convocat joi o întâlnire informală, în format hibrid, cu liderii partidului, pentru a analiza situația creată de decizia Tribunalului București de suspendare a hotărârilor Congresului Extraordinar din iunie 2026. În urma discuțiilor, conducerea PNL a decis ca partidul să funcționeze în continuare conform statutului adoptat în iulie 2025, până la soluționarea definitivă a cauzei, reafirmându-și angajamentul față de adoptarea legislației necesare pentru îndeplinirea jaloanelor PNRR, se arată într-un comunicat al PNL.
Decizia Tribunalului București nu este definitivă, însă este executorie.
Ca efect al suspendării provizorii a deciziilor Congresului din 21 iunie, PNL va funcționa în continuare conform statutului adoptat în iulie 2025. „Aspectele juridice rămân o prioritate pentru Partidul Național Liberal. Opinia generală a fost aceea că deciziile luate la ultimul Congres respectă întru totul spiritul și litera legii”, se precizează în comunicatul partidului.
Ilie Bolojan a subliniat necesitatea menținerii direcției partidului pe linia votului covârșitor al membrilor și a tras un semnal de alarmă cu privire la repetarea greșelilor trecutului. „Trebuie să rămânem consecvenți, responsabili și să ținem partidul pe direcția în care să ne putem întâlni cu fruntea sus cu cetățenii, inclusiv în 2028. Dacă repetăm greșelile trecutului, înseamnă că nu am înțeles ce s-a întâmplat și de ce suntem în situația de astăzi”, a declarat liderul liberal.



