PNL contestă rezultatele alegerilor. Iordache, acuzații de fraudă la vot!
Președintele Partidului Național Liberal Gorj, Ion Iordache, acuză fraudă la alegerile locale. Senatorul susține că sunt nereguli la procesul de numărare a voturilor. Iordache a declarat că va contesta rezultatul votului pentru că din punctul său de vedere câștigător al Primăriei Târgu Jiu este Iulian Popescu.
Chiar dacă nu a câștigat sefia Consiliului Județean Gorj, Iordache susține că este mulțumit de scorul obținut la alegeri, organizația de la Gorj fiind cea mai puternică din Oltenia.
Ion Iodache acuză fraudă la alegerile locale în două municipii, respectiv la Târgu Jiu și Motru și susține că va depune contestație.
Și candidatul Partidului Național Liberal Gorj pentru funcția de primar al municipiului Motru susține că au fost nereguli în mai multe secții de votare.
Biroul Electoral Județean sau Biroul Electoral Central vor decide dacă vor acccepta contestația Partidului Național Liberal Gorj si vor dispune renumărarea voturilor la Târgu Jiu.