PNL: „CJ Gorj refuză instruirea personalului medical”

Proiecte refuzate pe bandă rulantă în Consiliul Județean Gorj. Consilierii PSD spun „NU” oricărui proiect inițiat de grupul de consilieri PNL. Așa s-a întâmplat și astăzi, la ședința extraordinară, unde Consiliul Județean Gorj a respins un amendament propus de PNL, susținut de AUR, care prevedea trimiterea personalului medical la cursuri de instruire pentru utilizarea corectă a aparaturii din Spitalul Județean Târgu Jiu. PSD a votat împotrivă, iar votul decisiv a fost dat tot împotrivă de președintele Consiliului Județean Gorj. În replică, Cosmin Popescu susține că dacă amendamentul era adoptat, se pierdea un proiect european în valoare de 29 de milioane de lei.
Gabriela Târsu, consilier județean din partea PNL Gorj, a precizat că angajații din Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu nu au fost instruiți să utilizeze în scop medical noua aparatură, iar proiectul inițiat de grupul PNL venea în sprijinul pacienților. Cu toate acestea, președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, împreună cu aleșii județeni ai PSD, nu au fost de aceeași părere și au votat împotrivă.
Consilierul județean Gabriela Târsu a precizat că din cauza lipsei de personal specializat, investigații importante, precum RMN-urile sau tomografiile, sunt realizate de asistenți medicali, iar interpretările sunt făcute de la distanță, contra cost. Între timp, pacienții așteaptă ore întregi pe holurile spitalului sau în ambulanțe pentru a primi un rezultat.
Cosmin Popescu, președintele CJ Gorj, spune că dacă propunerea liberalilor era votată se pierdeau bani europeni.
Președintele CJ Gorj susține că personalul medical din spital este instruit și dezminte că pacienții așteaptă pe holuri până când le sunt interpretate rezultatele investigațiilor medicale.
Liberalii spun că respingerea acestui proiect afectează direct sănătatea gorjenilor.