Ploi și ninsori. Vreme agitată în weekend

Weekend-ul va aduce precipitații sub toate formele, de la ninsori, până la ploi și polei.
Vremea rece, dar frumoasă, se apropie de sfârșit în acest weekend: începând de vineri vor fi intervale cu precipitații în mai multe regiuni, la început și ninsori, apoi mai mult ploi în zonele joase. Ziua de vineri începe cu ninsori slabe pe areale extinse din Moldova și, în prima parte a zilei, și în Maramureș, Transilvania și, local, în estul Munteniei și Dobrogea. Pe alocuri, vor fi precipitații mixte, inclusiv ploaie înghețată.
Sâmbătă, vremea se încălzește și mai mult în vestul țării, unde maximele vor atinge chiar și 8 – 10°C. Aerul cald va ajunge și în nord și centru, unde se vor atinge până la 5 – 6°C, dar vor fi și zone unde ceața va menține temperaturile mai coborâte. Vremea se va menține rece și în nord-est, cu maxime în jur de 0°C.
Duminică, va fi vânt puternic în sudul Banatului, cu rafale de până la 70 – 90 km/h. Tendința de încălzire a vremii continuă și duminică, când mercurul va urca până la 11 – 13°C în sudul Banatului, unde vântul sud-estic va atinge rafale de până la 70 – 90 km/h. Vântul va sufla cu putere și la munte, cu rafale de 80 – 120 km/h în zonele înalte.
De asemenea, începând de la primele ore ale dimineții, vor fi mai multe perioade cu precipitații în majoritatea regiunilor, predominant sub formă de ploaie, dar local și ninsoare. Pe fondul temperaturilor scăzute, există și risc de polei în multe zone.
Ploile continuă și la începutul săptămânii viitoare, iar vremea se va încălzi tot mai mult. După prognozele actuale, e posibil ca mercurul să atingă din nou pragul de 15°C, cel puțin în vest și sud-est.



