Platoul Casei de Cultură din Rovinari – loc de spectacole
Platoul Casei de Cultură din Rovinari este realizat în proporție de 85%, iar în decurs de două săptămâni autoritățile locale speră ca această lucrare de modernizare să fie finalizată. Gabriel Crăc, administratorul public al Primăriei Orașului Rovinari, declară că această zonă va fi un spațiu de agrement, unde se vor putea realiza inclusiv spectacole. De asemenea, spațiul este destinat și agenților economici care intenționează să își desfășoare obiectul de activitate în acest loc.
Imediat după finalizarea lucrărilor, autoritățile locale intenționează să desfășoare săptămânal spectacole în aer liber. Mai mult, Casa de Cultură este finalizată și ea în proporție de 90%, iar pentru a putea funcționa este necesară obținerea avizelor ISU.