Planurile lui Miruță în următorul mandat

Radu Miruță a obținut încă un mandat de deputat în urma alegerilor parlamentare din data de 1 decembrie. Liderul USR a precizat și care sunt planurile lui în următorii patru ani. Deputatul vrea ca toate proiectele inițiate să devină legi, iar județul Gorj să se dezvolte.
Radu Miruță a precizat că va reprezenta interesele gorjenilor în Parlamentul României și va milita pentru ca proictele sale de suflet să prindă contur. Deputatul USR a vorbit despre deschiderea minei de grafit de la Baia de Fier, despre închiderea mineritului, dar și despre înființarea unui nou spital în Gorj.
Pe simulări, Radu Miruță a obținut cel de-al doilea mandat de deputat de Gorj, însă așteaptă rezultatele finale de la Biroul Electoral Central.