”Planul lui Simion”, marea păcăleală
Analiștii politici sunt de părere că ”Planul lui Simion” nu este un program realizabil pentru prezidențiale. Mai mult decât atât, multe voci sunt de părere că această promisiune este o schemă prin care partidul strânge date personale, pentru viitoarele campanii.
Președintele AUR promite și o schemă de subvenționare de către Guvern a dobânzilor pentru refinanțarea creditelor în desfășurare. Dobânda, susține George Simion, ar fi chiar de 0%. Analiștii politici sunt de părere că aceste proiecte nu pot fi realizabile decât de către parlamentari, iar Simion, care candidează pentru cea mai înaltă funcție din stat, ar trebui să vină cu alte proiecte.
Pe lângă analiștii politici, economiști și dezvoltatorii imobiliari spun că planul nu poate fi pus în aplicare.
Gorjenii spun că își doresc ca viitorul președinte să fie un lider capabil și onest, iar la alegerile parlamentare vor partide care să aducă soluții reale la problemele actuale. Ei cer schimbare și o politică mai responsabilă care să răspundă nevoilor lor.