Pițărăii, o tradiție neuitată în Gorj
Mersul în piţărăi sau colindeţi, cum se spune în unele zone ale judeţului Gorj, este o tradiţie veche, care se păstrează încă. Piţărăii au loc în seara de Ajunul Crăciunului și tot atunci copiii merg cu Steaua, vestind şi zorii anului nou care se apropie. Sărbătoarea Crăciunului este precedată în ziua de Ajun, în mai toate satele Gorjului, de obiceiul umblatului în piţărăi sau colindeţi. De la primele ore ale dimineții copiii au pornit prin sate și au primit de la localnici dulciuri, fructi, colaci. De la mic la mare, toți localnicii transmit urări și se bucură unii de alții. Toţi gospodarii ies la poartă cu un coş plin de colaci, mere sau eugenii pentru a le împărţi celor plecaţi în piţărăi. În unele sate tinerii şi copiii se strâng în seara de Ajun în capul satului şi apoi trec din poartă în poartă, pentru a lua colaci sau ce alte bunătăţi împart sătenii. În alte sate, plecatul în colindeţi are loc în dimineaţa de Ajun. Obiceiul pițărailor sau al colindeților încă se mai păstrează în foarte multe zone din Gorj.