Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Pîslaru: „Nu sunt bani pentru majorări salariale”

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, le transmite sindicatelor că România nu își permite, în acest moment, majorări salariale peste nivelul prevăzut în proiectul noii Legi a salarizării. Oficialul spune că orice creștere suplimentară ar pune presiune pe buget și ar putea afecta inclusiv credibilitatea financiară a României.

„Dacă în acest moment intrăm din nou într-o zonă populistă, în care promiți bani pe care nu îi ai la buget (…) o promisiune de genul ăsta și sărirea peste 12 miliarde de lei cu siguranță este mai rea decât orice fel de penalitate”, a declarat ministrul.

Miza este uriașă și pentru fondurile europene. România trebuie să adopte noua Lege a salarizării pentru a îndeplini un jalon din PNRR, în valoare de 770 de milioane de euro.

Pîslaru susține însă că problema nu se rezumă doar la banii europeni, ci și la modul în care România este privită de investitori și agențiile de rating.

„Dacă în acest moment intrăm din nou într-o zonă populistă, în care promiți bani pe care nu îi ai la buget (…) o promisiune de genul ăsta și sărirea peste 12 miliarde de lei cu siguranță este mai rea decât orice fel de penalitate”, a declarat ministrul.

În centrul negocierilor sunt angajații din Educație și Sănătate, sectoare în care sindicatele cer venituri mai mari.

Ministrul spune că Executivul a analizat mai multe variante pentru creșterea sumelor disponibile, inclusiv etapizarea sau identificarea unor surse suplimentare de finanțare.

Pîslaru afirmă însă că există o limită pe care bugetul României nu o poate depăși.

„Această valoare pe care o avem, de aproape jumătate, de aproape 6 miliarde de lei în bugetul pe care îl avem acum, numai pentru cele două familii ocupaționale, educație și sănătate, este maximul pe care România și-l permite în acest moment”, a spus ministrul.

Articole similare

Back to top button